Blogging

Cum s-au descurcat companiile IT la sfârșit de 2012

Apple a vândut zeci de milioane de produse în anul ce tocmai a trecut, reușind să înregistreze venituri de sute de miliarde de dolari. Deși nu își pot măsura forțele cu Apple, nici Microsoft sau Intel nu s-au descurcat foarte rău, fiind în continuare pe plus. În ultimele trei luni ale anului 2012, Apple a înregistrat din nou rezultate impresionante însă acestea sunt sub așteptări. Ba chiar mai mult, e pentru prima de mulți ani încoace când rezultatele Apple nu se ridică la înălțimea așteptărilor. Poate că se simte lipsa lui Steve Jobs. Dar haideți să vedem totuși ce rezultate au înregistrat cei de la Apple.

Potrivit statisticilor oficiale, profitul companiei nu a crescut în ultimele trei luni din an. Astfel, firma ”Mărului Mușcat” a înregistrat încasări de 54,5 miliarde dolari, din care profitul e de 13,1 miliarde. Tot același profit a fost realizat și la sfârșit de 2011. În ceea ce privește produsele vândute, trebuie spus că Apple a reușit să vândă aproape 48 milioane de terminale iPhone, 23 milioane de tablete iPad, 13 milioane iPod-uri. Cele mai mici vânzări au fost înregistrate de calculatoarele Apple, fiind vândute 4,1 milioane Mac-uri. Totuși trebuie ținut cont că Mac-urile sunt și cele mai scumpe produse din oferta celor de la Apple.La sfârșit de 2012 Microsoft a mers destul de binișor, compania lui Bill Gates înregistrând încasări de 21,45 miliarde dolari și un profit de 6,4 miliarde dolari. Cele mai mari vânzări s-au datorat noului sistem de operare lansat în vara anului trecut – Windows 8.

De altă parte, de când cu apariția tabletelor și a smartphone-urilor, profitul celor de la Intel a cam luat-o la vale. Astfel, în ultimul trimestru din 2012, Intel a înregistrat un profit de 2,7 miliarde de dolari, încasările totale fiind de aproximativ 13,5 miliarde. Pe tot anul 2012, Intel a obținut un profit de 13,5 miliarde dolari. Pentru 2013 Intel și-a propus să obțină o creștere de doar 1%. Obiectivul este unul justificat, având în vedere că piața calculatoarelor personale se află de mult timp în declin.

Related Posts

echinocțiul de primăvară

Impactul echinocțiului de primăvară asupra zodiei tale

Echinocțiul de primăvară, un moment special din calendarul astronomic, are un impact semnificativ asupra vieții și personalității fiecărei zodii. Acest eveniment marchează echilibrul dintre ziua și noaptea, iar…

Ethereum

Ethereum Gas: Ghidul Mineritului Ethereum

Ethereum, una dintre cele mai populare criptomonede din lume, a introdus un concept cheie numit „gas” care stă la baza funcționării sale. Acest termen este esențial pentru înțelegerea…

avantajele corturilor pentru evenimente

Care sunt avantajele corturilor pentru evenimente?

Dupa o pandemie, oamenii sunt mai dornici de socializare ca oricand. Evenimentele de diferite dimensiuni si atmosfere readuc oamenii impreuna pentru a se bucura. Cand vrei sa faci…

Sportul ca mod de viata

Se spune ca sportul este un mod de viata si ca pentru o viata sanatoasa trebuie sa acordam o atentie sporita sportului. Complet adevarat, dar eu mai cred…

cumperi cartile

De unde iti cumperi cartile?

Mediul online s-a dezvoltat foarte mult, iar cand spun asta nu fac referire doar la o anumita categorie de site-uri din anumite domenii, ci la tot ceea ce…

Trece timpul

Trece timpul..

Încă de pe acum te îndemn să nu citești acest articol, pentru că nu-i nimic interesant, nimic de luat în seamă, doar îmi spun câteva ofuri. Văd cum…

This Post Has One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *