Blogging

Cum să faci rost de idei de articole

Astăzi o să ating un subiect despre care am mai scris pe blogul meu personal, dar și pe alte bloguri. De fiecare dată când am avut ocazia să vorbesc despre asta, am scris, nu am ezitat. Vorbesc despre idei de articole, cum și când îți vin acestea, dar și cum să nu le pierzi.

Eu folosesc pentru asta o agendă, dar poate fi înlocuită și cu un caiet sau chiar niște foi A4 sau de care va doriți, ceva pe care să scrieți. Când îți vine cea mai mică idee, o notezi imediat pe caiet, la fel și cu fiecare frază, expresie sau cuvânt care-ți place și crezi că ar fi interesant să le folosești în articolele tale de pe blog. Nu sunt de mult în online, nu mă cred vreun guru al blogging-ului pentru că nu sunt, dar această idee funcționează.

Cele mai multe idei vin de obicei seara când te pui la somn sau chiar sub duș. Atunci este timpul ideal pentru așa ceva. Seara înainte să mă culc, am grijă să-mi iau și telefonul lângă pernă, în caz că îmi vine vreo ceva interesant în cap să-mi fac repede o notă și să notez, astfel a doua zi o să îmi aduc aminte la ce m-am gândit și ce am vrut să scriu. În acest fel poți să scapi de nervii aceea provocați de faptul că ai uitat o idee bună pentru articol, o idee care, crezi tu, prindea bine la publicul tău cititor.

Sper că acest articol o să vă fie de ajutor, pe data viitoare.

Related Posts

Ce înseamnă închirieri auto pe termen lung și cui i se adresează

Închirierea auto pe termen lung este o soluție care înlocuiește achiziția clasică a unei mașini și oferă libertatea de a conduce un vehicul nou, fără grija costurilor ascunse…

Maria Ploae: cronologie, colaborări celebre și interpretări de referință

Maria Ploae este una dintre actrițele care au reușit să îmbine frumusețea naturală cu talentul autentic, transformând fiecare rol într-o experiență emoțională pentru public. Născută în 1951, în…

Credit rapid pentru cei cu istoric negativ în Biroul de Credit

Poți obține un credit cu istoric negativ? Ce opțiuni ai când băncile îți refuză împrumutul

Un istoric negativ în Biroul de Credit nu ar trebui să te oprească din a găsi o soluție de finanțare atunci când ai nevoie. Deși băncile sunt reticente…

Ștergătoarele de parbriz: cum să le alegi și când să le schimbi"

Pompa de ștergătoare: Cum funcționează și semnele unei defecțiuni

Pompa de ștergătoare este una dintre acele componente auto despre care mulți șoferi nu se gândesc prea mult, până în momentul în care începe să dea semne de…

Harold and the Purple Crayon: O poveste încântătoare despre imaginație și aventură

Harold and the Purple Crayon: O poveste încântătoare despre imaginație și aventură

Într-un sat liniștit, într-o casă mică și cochetă, locuia un băiețel numit Harold. Harold nu era un băiat obișnuit. El avea un creion mov magic, iar această poveste…

Delicii de post: Rețete de torturi gata într-o clipă

Delicii de post: Rețete de torturi gata într-o clipă

Deliciile culinare sunt parte integrantă a experienței umane, oferindu-ne nu doar satisfacție gustativă, ci și oportunitatea de a ne conecta cu tradițiile, cu persoanele dragi și chiar cu…

This Post Has One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *