Semeringul Banatean – Prima cale ferata montana din Romania

Acum un secol și jumătate, în vremuri prospere din punct de vedere economic și social, a fost pus în funcțiune unul dintre cele mai impresionante trasee feroviare din România. Dacă mă întrebați pe mine, este CEL MAI impresionant! De ce? Pentru că aceste peisaje mirifice care își dezvăluie cu timiditate frumusețea istovită parcă de rafalele timpului pot fi admirate doar în timpul unei călătorii, ați ghicit, cu trenul. Fiecare excursie, fiecare sunet ascuțit al trenului, fiecare nou turist care savurează natura sălbatică ce răsare de-o parte și de alta a traseului adaugă un nou paragraf la povestea nescrisă a… Semeringului Bănățean – calea ferată care leagă localitățile Anina și Oravița. De fapt, prima cale ferată montană din România…

Semeringul Banatean

Aș vrea să mă întorc în timp, în vremea Imperiului Austro-Ungar, și să vă povestesc mai multe despre istoria acestui traseu. 🙂

Prima cale ferată montană din România a fost dată în folosință în data de 25 noiembrie 1863, rolul ei principal fiind acela de a facilita transportul cărbunelui între localitățile Anina și Oravița, puternice centre industriale în acea perioadă. Abia trei ani mai târziu, în anul 1869, a început să fie folosită și pentru transportul de persoane.

Construcția acestei opere care îmbină puterea omului cu forța magnifică a naturii, s-a derulat între anii 1861 și 1863. Este de admirat măiestria muncitorilor și a inginerilor care au contribuit la crearea traseului montan, având în vedere terenul dificil. Dacă luăm în considerare și faptul că, la vremea respectivă, dinamita nu fusese inventată încă și că cele mai utilizate instrumente de lucru au fost dalta, ciocanul şi târnăcopul, cred că ar trebui să fim chiar mândri că în țara noastră există așa un obiectiv turistic.

Calea ferată Anina-Oravița are o lungime de 33 km și cuprinde 14 tuneluri care însumează un total de 2084 m. Pe traseu pot fi admirate, de asemenea, și 10 viaducte. Văi prăpăstioase, arbori care își revarsă cu un aer regal crengile până la ferestrele trenului, dealuri care se unduiesc parcă până spre infinit, stânci abrupte care fac loc trufașe traseului montan și pe care se preling urmele reci ale amintirilor vechi de 150 de ani, toate pot fi admirate în timpul unei excursii cu trenul de la Anina la Oravița.

În anul 2004, Semeringul Bănățean a fost clasat ca monument istoric de interes general, grupa A.

 

Cu drag,

SEMNATURA_Georgiana_Belanczky

 

 

 

 

TI-A PLACUT? CITESTE SI:

Leave a Reply