Sa ascultam povesti! Din priviri!…

În ultimul timp, simt din ce în ce mai des nevoia să merg pe jos, să respir aer curat (care în Timişoara nu e atât de curat pe cât mi-aş dori :D), să simt pulsul oraşului, să privesc chipurile oamenilor, să cunosc şi să ascult lumea care „mişună” în jurul meu… V-aţi uitat vreodată în ochii oamenilor care trec pe lângă voi pe stradă? Aţi descifrat vreodată poveştile care se ascund în privirile persoanelor cu care vă intersectaţi?

Încerc să mă desprind de zgomotul oraşului, de claxoane, de girofaruri, de luminile obscure ale orei 18.00, şi să îmi îndrept atenţia către acea licărire care răsare inevitabil din sufletele trecătorilor: PRIVIREA. Unii se îndreaptă grăbiţi spre casă, unii se plimbă liniştiţi (tot mai puţini, din păcate), alţii şuşotesc amuzaţi cu prietenii sau îşi şoptesc cuvinte de iubire, în timp ce străbat îmbrăţişaţi negura de seară a oraşului. Mai sunt şi cei care par să taie aerul cu privirile lor pierdute, dezorientate, istovite de probleme şi supărări. Sau bătrânii care păşesc pe aleile vechi şi prăfuite, derulând în minte amintirile unui trecut care s-a încăpăţânat să se unească prea repede cu prezentul.

Totuşi, câtă bucurie emană unele priviri! Tot atâta câtă tristeţe se citeşte în ochii altora! Câtă poftă de viaţă reflectă privirea unora! Din ce în ce mai puţină decât ar trebui, decât am avea nevoie să vedem şi să simţim atunci când hoinărim pe străzile oraşului!

„Mâine îi spun că o iubesc!”, „În seara aceasta închei cea mai tare afacere a vieţii mele!”, „Sper ca mâine să nu iau o notă mică la testul de matematică!”, „Mă duc acasă şi îi spun că vreau să ne despărţim!”, „Ce bine că am obţinut promovarea pentru care am luptat atât!”, „Lasă că îi arăt eu şefului meu că nu se poate pune cu mine!”… Câte priviri, tot atâtea poveşti… Câţi paşi, tot atâtea gânduri, planuri, iluzii, speranţe…

Fie că e privirea senină a unui bătrân, fie cea năzdrăvană a unui copil, fiecare privire spune o poveste, comunică, vorbeşte fără cuvinte, zâmbeşte fără buze. Trebuie doar să ne oprim o clipă şi să o ascultăm. Să ascultăm poveştile din priviri!

 

Cu drag,

SEMNATURA_Georgiana_Belanczky

 

 

 

TI-A PLACUT? CITESTE SI:

6 Comments

  1. foarte frumos modul in care ai relatat o iesire in oras… chiar ca multa lume nu mai e atenta la ce se intampla in jur!!! mi se intampla sa trec pe langa cunoscuti si sa nu ma vada. sau sa nu-mi raspunda la salut pentru ca sunt prea cufundati in problemele lor!!!…….

    • Da, ar fi bine să putem uita măcar pentru câteva clipe de problemele noastre. Am descoperi în jurul nostru o lume prin care trecem zilnic, dar căreia nu îi acordăm atenţie niciodată. 🙁

Leave a Reply