Pietrele care tac

Pe drumul presărat cu pietre care tac,

Pe calea către liniştea eternă,

Păşesc cu gândul gol, învolburat,

De valuri ce mă-ndeamnă la păcat.

O lume rece, frivolă, meschină,

Un aer îngheţat de-atâta dor,

Nu pot străbate drumul prea uşor!

Nu pot străpunge-acel vuiet armat!

Doar eu pot să-nţeleg pietrele care tac!