Nostalgie si emotie, copilarie vs maturitate… In 2 cuvinte: MELEAGURI NATALE

Natura, aerul curat, mirosul proaspăt al pădurii, al florilor de primăvară, toate îmi induc o stare de optimism, de bună dispoziţie. Primăvara este anotimpul meu preferat, iar aceasta se datorează poate şi faptului că m-am născut într-o frumoasă zi de primăvară, într-un frumos oraş de munte – Anina. 😀

Așadar, trebuie neapărat să vă arăt câteva fotografii pe care le-am făcut weekend-ul trecut în Anina – oraşul meu natal.

Cu toţii suntem emoţionaţi atunci când ne amintim de locul unde am crescut, de străzile pe care le cutreieram când eram copii, de jocurile care aprindeau primele licăriri de ambiţie, de dorinţă de a reuşi, de a fi învingători… la început ai unui joc de copii, apoi ai VIEŢII înseşi.

Oraşul meu natal este pentru mine o poveste de emoţii, un amestec de copilărie şi grabă spre maturitate (nu mă decid încă să mă „deplasez” către aceasta din urmă).

Labirintul vieţii ne întoarce mereu către locul unde am crescut, loc de care, ingraţi fiind în inconştienţa copilăriei noastre, vroiam să ne îndepărtăm cât mai repede. Iar acum când mă aflu la mai bine de 100 de kilometri de oraşul meu natal, îmi doresc să mă întorc acolo cât mai repede şi să retrăiesc acea libertate… a copilăriei.

 

Cu drag,

SEMNATURA_Georgiana_Belanczky

 

 

 

TI-A PLACUT? CITESTE SI:

4 Comments

  1. Eu am plecat de mult timp din Anina si imi este foarte dor. Mi-as dori sa revin! Felicitari pentru articol!

  2. Prima poza e cea folosita in background-ul blogului? Doar cand ma uit la ea ma relaxez!!!

Leave a Reply