HM – De la magazin de provincie la brand de succes (Partea II)

Am rămas datoare cu cea de-a doua parte a articolului despre evoluţia H&M. În articolul anterior am scris despre cum a fost înfiinţat brandul H&M, iar astăzi voi vorbi (dacă pot să spun aşa) despre procesul de extindere pe piaţa mondială de retail.

Astfel, anul 1974 este cel în care compania H&M a fost listată la Bursa de Valori Stockholm.

O importanţă deosebită în evoluţia acestui brand o are şi anul 1976, care marchează inaugurarea primului magazin din afara Scandinaviei, în Londra. Nici Germania nu a rămas mai prejos, primul magazin H&M fiind deschis aici în anul 1980.

Anii ’80 reprezintă şi începutul carierei lui Stefan Persson în cadrul afacerii iniţiate de tatăl său. El a început de pe poziţia de Managing Director, iar în prezent, aşa cum am menţionat în prima parte a acestui articol, el ocupă postul de Chairman al Grupului H&M. Persson a absolvit Universitatea din Stockholm şi este căsătorit cu Carolyn Denise Persson, având împreună cu aceasta 3 copii. Conform unui top realizat în anul 2011, Stefan Persson a fost declarat cel mai bogat om din Suedia. Acelaşi top îl situa în perioada aceea pe locul 8 în rândul celor mai bogate persoane din lume.

Anii ’90 găsesc Grupul H&M în plin proces de expansiune în Europa. Primul magazin din Austria a fost deschis în 1994 în Viena, în Franţa brandul H&M ajungând abia în anul 1998. Acest an marchează şi startul vânzărilor online, pe site-ul companiei. Este, de asemenea, perioada în care reclamele în ziare şi reviste sunt completate de bannere supradimensionate în care apar modele celebre.

Dacă în anii ’90 strategia de expansiune s-a concentrat pe marile state europene, anul 2000 aduce cu sine inaugurarea primului magazin din Statele Unite, deschis pe Fifth Avenue, în New York.

Având acoperite principalele pieţe din lume, H&M aduce în anul 2004 un nou suflu retailului modern şi deschide şirul colaborărilor cu designeri renumiţi, primul implicat în acest concept fiind Karl Lagerfeld. Colecţiile acestuia au început să fie vândute în magazinele H&M selectate începând din noiembrie 2004.

După numai un an, în noiembrie 2005, un nou designer „împrospătează” colecţiile H&M: Stella McCartney. Anul 2006 a fost dedicat designerilor olandezi Viktor & Rolf, iar anul 2007 a adus în prim plan colecţia pentru H&M creată de celebra artistă Madonna. La sfârşitul aceluiaşi an, s-a concretizat şi colaborarea H&M cu designerul italian Roberto Cavalli.

Pentru colecţia primăvară-vară 2009, designerul englez Matthew Williamson a creat pentru H&M două colecţii exclusive. În toamna aceluiaşi an, Jimmy Choo a creat pentru H&M o colecţie de pantofi şi poşete disponibile în ediţie limitată în 200 de magazine H&M din întreaga lume.

Anul 2011 nu se lasă mai prejos în ceea ce priveşte continuarea colaborării H&M cu marii designeri, concept care a devenit deja o tradiţie. Astfel, în data de 19 noiembrie 2011 (interesant faptul că majoritatea colecţiilor au fost lansate în noiembrie) a fost lansată colecţia Versace pentru H&M.

 

“SCRISORI” SIMILARE:

 

TI-A PLACUT? CITESTE SI:

2 Comments

Leave a Reply