De ce citesc bloguri?

M-am gândit să scriu acest articol ca urmare a unei discuţii avute azi cu colegii de birou. De ce citeşte lumea bloguri? De ce au unii bloggeri o credibilitate mai mare decât alţii? De ce ar trebui să mă intereseze pe mine ce scrie o persoană pe care nu o cunosc? Şi, mai mult decât atât, de ce m-ar interesa ce face, unde călătoreşte, cum se distrează, ce cărţi citeşte, ce filme vizionează?…

Chiar dacă nu te-ai întâlnit niciodată cu persoana care scrie pe un blog, te poţi simţi apropiat de ea prin simplul fapt că rezonezi cu opiniile şi ideile ei. Sau pentru că îţi place cum scrie. Eu nu văd blogurile neapărat ca pe surse de informare. Dacă mă interesează să citesc ştiri, intru pe site-uri de ştiri. Dar aşa m-am săturat de ştirile uşoare care promovează superficialul, prostia, lipsa de bun simţ, negativismul, frustrarea! Pe scurt, o lume de carton!

Râdem că o „tanti” (ca să nu zic „tută”) nu ştie să „vorbeşte” româneşte! Râdem copios la glumele nesărate ale unor entertaineri faimoşi pe scara lor de bloc! Plângem mai mult decât e nevoie la ştirile negative, care ne transmit că în jurul nostru se întâmplă numai lucruri rele, că bolile au invadat secolul XXI şi că toţi semenii noştri au devenit hoţi, bătăuşi şi beţivi! E bine să ştim şi aceste lucruri (nu zic să ne închidem într-un glob de sticlă), dar când programul unui jurnal de ştiri este constituit în proporţie de 70% din astfel de ştiri, prefer să nu mă mai uit (sau să nu mai citesc, după caz).

Ca urmare, mi-am întors privirea către bloguri! Nu le citesc zilnic, dar mă uit periodic peste ele. Cel mai mult îmi plac articolele care îmi insuflă un aer de optimism şi de bună dispoziţie, care mă fac să zâmbesc, să simt că lumea poate fi şi frumoasă, nu doar cum este prezentată în jurnalele minunatelor posturi de ştiri. Îmi plac articolele de suflet ale Tomatei, cuvintele pline de realism ale Nebuloasei şi sfaturile utile ale Cristinei. Şi m-am întâlnit cu ele o singură dată, într-un cadru destul de formal! Totuşi, îmi place cum scriu şi atât (asta, ca să răspund la nelămuririle colegilor mei :D). Puteam să nu le fi întâlnit niciodată. Nu e nevoie ca un blogger să îţi fie cel mai bun prieten ca să îţi placă ce şi sum scrie.

Aşadar, decât să încep ziua cu o porţie „nesănătoasă” de ştiri deprimante sau să închei seara cu un calup de informaţii „inutile” despre asistente de televiziune care s-au înţepat în deget în timp ce încercau să rostească o propoziţie coerentă, prefer să citesc un articol de calitate, de suflet, care să îmi aducă un pic de bucurie în suflet şi un strop de zâmbet pe buze. Hi, hi! 🙂

N-am ştiut ce va ieşi din acest articol până acum, la sfârşit. Iniţial, am vrut să enumăr cel puţin 5 motive pentru care citesc bloguri, dar o las pe altă dată. 😀

 

Cu drag,

SEMNATURA_Georgiana_Belanczky

 

 

 

TI-A PLACUT? CITESTE SI:

6 Comments

  1. Foarte dragut articolul! Din aceleasi motive citesc si eu bloguri. in plus, imi plac si articolele de tip review de produs. prefer parerea sincera a unui blogger decat reclama mincinoasa a unui brand care are bani de investit in marketing…..

    • E foarte bine că brand-urile investesc în marketing, însă la fel de important e să existe concordanţă între conceptul de advertising abordat şi produsele/serviciile oferite.

      • Eu cred că, pentru a-şi păstra credibilitatea, un blogger trebuie să fie sincer, mai ales când e vorba de un subiect atât de sensibil. Până la urmă, blogging-ul presupune multă muncă. Sunt bloggeri care trăiesc din asta şi e normal să câştige bani din promovare pe blogurile lor.

  2. Ai uitat de baieti! :)) Mie imi plac: Dan de la De ceBlog, Ovi Sirb, Vis Urat… e fain ca se organizeaza si actiuni in cadrul carora bloggerii au ocazia sa interactioneze si sa faca schimb de experienta.

Leave a Reply