Centrala electrica de la Anina, un obiect de patrimoniu national

31 Aug

Există multe momente în viață când ne cuprinde nostalgia pentru ceea ce a fost sau ceea ce ar fi putut să fie… O persoană de care nu ne-am bucurat suficient de mult cât ne-am fi dorit, un lucru pe care l-am pierdut fără a-i aprecia la timp valoarea, o clipă furată de vuietul timpului fără a fi mai întâi savurată din plin, un surâs întrerupt mult prea curând de șiroaie de lacrimi… sau poate un obiect și un trecut pe care suntem pe punctul de a le pierde… noi – oamenii, noi – națiunea, noi – comunitatea.

La acesta din urmă vreau să mă refer azi: la un obiect de patrimoniu abandonat în mrejele timpului și prins în urmă de trecutul care cândva cu glorie și mândrie l-a întemeiat. Dacă doar timpul ar fi fost părintele acestei mici comori, cu siguranță valoarea ei ar fi și astăzi ridicată la un nivel incontestabil. Dar, ca orice obiect prins în capcanele istoriei, mica noastră comoară riscă să fie detronată de nepăsarea oamenilor.

SALA DIESEL

Este vorba despre centrala electrică de la Anina. Istoria acesteia a început în anul 1897, când a fost instalat primul grup electrogen alcătuit dintr-o mașină cu abur de 100 CP care utiliza aburii produși de două cazane recuperatoare și două generatoare de curent continuu de 220 V, 22 KW. În anul 1898 au fost demarate lucrările pentru construirea sălilor cazanelor și mașinilor destinate unei centrale noi, dotată în anul 1900 cu patru cazane Tischbein (fabricate de U.D.R. – Uzinele Domeniului Reșița) ce ardeau gaz de cocserie.

Centrala electrică, care producea curent pe bază de cărbune, asigura alimentarea cu energie electrică a orașului Anina, inclusiv a minei de aici. Pentru o perioadă de timp, a asigurat și funcționarea minei de la Lișava, iar în timpul celui de-al doilea Război Mondial a alimentat cu energie electrică uzinele de la Reșița (U.D.R.), prin intermediul liniei de curent aeriene construite în anii 1915-1916.

De-a lungul timpului, necesarul tot mai mare de energie electrică a impus atât mărirea puterii instalate, cât și retehnologizarea periodică a utilajelor și instalațiilor electrice. Astfel, în perioada 1954-1955, a fost montat grupul electrogen Diesel nr. 1 de 2800 CP, urmat în 1965 de cel de-al doilea grup, de 3500 CP. Arhitectura sălii în care sunt amplasate cele două grupuri electrogene este una deosebită, inedită. Prin acoperișul construit aproape în totalitate din sticlă transparentă, sala este invadată de lumină, înnodând parcă crâmpeiele din trecut conservate în interiorul clădirii de prezentul crunt de afară.

În anul 1966, din cauza uzurii tehnice și morale, centrala electrică de la Anina își încetează activitatea de producere a energiei electrice pe cărbune, iar un an mai târziu, în interiorul ei este amenajat un atelier de confecții metalice.

Cele două grupuri electrogene (cunoscute de locuitorii Aninei drept “Diesele”) au rămas funcționale ca măsură de siguranță în exploatarea minei și puteau fi oricând pornite în cazul unei căderi a sistemului energetic național. Principalul rol al celor două grupuri electrogene era acela de a asigura funcționarea pompelor de evacuare a apei din mină în cazul producerii unei pene de curent. Astfel, cele două grupuri aveau capacitatea de a produce singure suficientă energie electrică pentru a acoperi consumul total necesar bunei funcționări a minei Anina.

Astăzi, centrala mai funcționează doar ca punct de transformare în cadrul Sistemului Energetic Național, dar în incinta sa se păstrează un inventar de patrimoniu industrial înscris în Lista Monumentelor Istorice din România ca obiectiv de valoare națională. Acesta ar putea fi inclus, fără îndoială, într-un circuit turistic.

În galeria foto am postat câteva fotografii realizate în sala Diesel. Vă las să le admirați și să vă gândiți puțin: câte astfel de obiecte de patrimoniu nu există oare în țara noastră? Uitate în trecut, dar totuși atât de prezente…

Cu drag,

SEMNATURA_Georgiana_Belanczky

 

 

 

“SCRISORI” SIMILARE:

 

Despre Georgi

Georgi

Mămică, blogger, marketer… În ordinea asta. 🙂
Scriu “scrisori” despre parenting, fashion, marketing, despre natură și orașul meu natal, despre fericire și, mai ales, despre viață. În special a mea.
Răspund la “scrisori”. Online și nu numai.

ȚI-A PLĂCUT? CITEȘTE ȘI:

Lacul Marghitas – Un loc romantic din Muntii Aninei Există, în Munții Aninei, un loc romantic, pitoresc, unde timpul are tot timpul din lume să viseze, să uite care este rolul său în Univers. Aici, secu...
Peisaje de poveste pe drumul spre Lacul Buhui V-am mai povestit pe blog despre Lacul Buhui din Anina, dar azi aș vrea să vă arăt câteva fotografii cu drumul spre lac, ca să vedeți ce peisaje spect...
Un monument istoric unic in Banat: gara din Anina Undeva, în inima Banatului Montan, un simbol al trecutului își acoperă cu fiori de speranță prezentul dezolant și privește tăcut spre incertitudinea v...
Lacul Golumbului, o petala din floarea de lacuri a judetului Caras-Severin V-am povestit nu demult despre Lacul Buhui din Anina, despre cum s-a format şi despre panorama minunată pe care o oferă în timpul iernii. Acesta nu es...
Lacul Buhui – Primul lac artificial din România Weekend-ul acesta m-am relaxat în Anina, adică la mine acasă. 🙂 Una dintre principalele atracţii ale acestui oraş, în special în timpul verii, es...
Ochiul Beiului – Un colt de rai pe Cheile Nerei Dacă până acum nu credeați că pădurea are suflet, înseamnă că nu ați cunoscut încă Ochiul Beiului. Acest ochi de apă e ca o oglindă în care se reflect...

3 comentarii

  1. Wowww… e foarte interesant articolul… chiar e bine de stiut ca in judetul meu exista astfel de “comori”

  2. adelle

    Sa ne spui daca se va putea vizita la un moment dat. mi-ar placea sa vin sa vizitez cat mai multe locuri din Anina, despre care scrii atat de frumos… 🙂

    • Mulțumesc mult, Adelle! M-aș bucura să vină cât mai multă lume în Anina! 🙂

scrie-mi si tu...

*